marți, 8 septembrie 2009
marți, 9 iunie 2009
Din nou pe Cozia
Sâmbătă, 6 iunie, am plecat din nou spre Cozia. Vremea era cam posomorâtă în Rm. Vâlcea, dar s-a îndreptat. Am plecat pe traseul făcut de atâtea ori: din Păuşa, pe la Valea Mărului, Mânăstirea Stânişoara, Caban Cozia, pe bandă albastră. Din Păuşa l-am luat şi pe Bolşevicu`, făcându-ne astfel cinci.
În Poiana Stânişoarei am poposit să mâncăm ceva şi ne-am bucurat de priveliştea pe care ne-o oferea Cozia, de cerul albastru, de flori şi de faptul că a plecat de acasă. După popas, am plecat spre vârf, bucuroşi că vremea ţine cu noi.
Traseul a fost excelent, am ajuns la cabană, unde ne aştepta Marian, cu ceai de lămâiţă şi bere rece, după vrerea fiecăruia. Ne-am întâlnit cu prieteni vechi, am povestit, am făcut planuri pentru dăţi viitoare, iar a doua zi am plecat spre Păuşa, dar trecând pe la Călimanu, unde nu mai fusesem din februarie.
Am stat şi la căbănuţă, cam două ore, după care am plecat spre Valea Mărului, unde ne-am întâlnit cu Matei şi Mircea Lera.
Toată ieşirea a fost o reuşită, iar cel mai mult ne-a impresionat că am găsit, după cabluri, până aproape de vârf, irişi. Aşa sus nu văzusem şi nici aşa mulţi. Am văzut şi o năpârcă, dar a fugit înainte de a o fotografia, aşa că nu se vede decât un pic, in iarbă, după copac.
luni, 9 februarie 2009
La Călimanu
În pădure
Spre Călimanu
Bolşevicu`
Dacă săptămâna trecută vremea mai rea nu ne-a lăsat să plecăm de acasă, sâmbăta aceasta am plecat spre Călimanu, împreună cu Dana, Bolşe şi Lăcră. Nici acum vremea nu a fost cea mai bună, dar, cel puţin sâmbătă nu a plouat. Pe drum, lângă pepinieră, am văzut şi câteva căprioare.
La Călimanu, totul era aşa cum lăsaseră Bolşe şi Lăcră înainte de Revelion. Am făcut câteva poze, am stat la foc în poiană, iar duminică, pe o ploaie care nu s-a oprit decât după ce am ajuns la Valea Mărului, am coborât. La Valea Mărului ne-a întâlnit şi cu Dodoleaţă şi am stat la poveşti.
marți, 3 februarie 2009
duminică, 25 ianuarie 2009
Din nou în Cozia
După ce ne-am întâlnit, pe 17 ianuarie, la Valea Mărului, la o petrecere dedicată Anişoarei şi lui Nea Vasile, în 23 ianuarie am plecat în Ciucaş, unde a fost extraordinar de frumos.
Sâmbătă şi duminică (31 ianuarie-1 februarie 2009) vom pleca spre Cabana Cozia: Cezar, Dana, Bolşevicu` şi Dodoleaţă. Sperăm ca vremea să fie faină şi să ne întoarcem cu o mulţime de fotografii super.
miercuri, 7 ianuarie 2009
marți, 6 ianuarie 2009
duminică, 4 ianuarie 2009
Şi a fost Revelionul 2009...
Aşa cum am sperat, Revelionul 2009 a fost o reuşită. Ne-am bucurat de zăpadă, de munte, de prietenii pe care nu îi mai văzusem de ani, de prietenii pe care ni i-am făcut, de amintirile care s-au născut. Aş fi vrut, ca şi toţi ceilalţi, sunt sigur, ca petrecerea să dureze o lună, sau două. Dar amintirile ne vor îndemna să refacem ceata şi să ne revedem mai des, acolo sus, în munte.
Nu în ultimul rând, trebuie să admitem că, fără Nea Vasile şi Anişoara, Revelionul n-ar fi fost ceea ce a fost. O notă de 10, cu felicitări, pentru amândoi, pentru munca depusă, pentru tot ceea ce au făcut în sensul ca noi să ne simţim bine. O să fie recompensaţi cu un Revelion al întârziaţilor, la Valea Mărului, pe la jumătatea lunii ianuarie, când vom încerca să ne reunim aproape toţi cei care am fost sus.
Sper ca Revelionul petrecut în Cozia să marcheze începutul unui an foarte bun pentru toţi şi, totodată, conform credinţei, să arate că anul acesta vom fi în munte atunci când timpul şi munca ne-o vor permite.
Încă o dată LA MULŢI ANI TUTUROR!