Cozia, 19 octombrie 2013. Muntele este acelaşi, dar noi îl descoperim de fiecare dată altul, atrăgător şi iubitor: ne aşteaptă răbdător să revenim iar şi iar...

Cozia

Revelion 2014

Păi, şi unde facem Revelionul 2014? Poate din nou pe Cozia? Să spuneţi voi că nu vă este DOR DE COZIA!!!

Berna

Regrete

Îmi pare rău că nu am mai avut timp de Cozia, de blog, de prieteni, nici măcar de mine, uneori. Dar mă bucur că reuşeşc să am timp pentru familie, pentru fetiţa noastră şi mă pregătesc să învăţ să am mai mult timp şi pentru cea care va veni peste o lună.
Îmi pare rău că nu am mai reuşit să urcăm pe Cozia decât cu maşina, aşa cum, altădată, nici nu am fi conceput să o facem. Îmi pare rău că nu am mai putut sta de vorbă cu prietenii, ca odinioară, lângă foc, la un pahar... Şi să pomenim muntele şi pe cei care nu au putut fi atunci lângă noi, plecaţi prin lume sau din lume.
Mă bucur că totuşi am reuşit să nu ne rupem cu totul de munte, dar îmi e dor de o urcare cu rucsacul în spate, pe iarnă, cu Bolşevicu`.
Muntele este tot acolo, răbdător, ştiind că ne vom întoarce cândva. Iar noi, oamenii, ne considerăm nemuritori şi de aceea tot amânăm să facem lucruri mici, dar esenţiale: mâine ne vom vedea cu bunul prieten, săptămâna viitoare ... luna viitoare ... anul viitor... Dar, sunt posibile doar cele vrute de noi?
Muntele, ca toţi prietenii buni, este răbdător! Şi ne aşteaptă.

REVELION 2010

Unde facem Revelionul 2010?

Din nou pe Cozia

Sâmbătă, 6 iunie, am plecat din nou spre Cozia. Vremea era cam posomorâtă în Rm. Vâlcea, dar s-a îndreptat. Am plecat pe traseul făcut de atâtea ori: din Păuşa, pe la Valea Mărului, Mânăstirea Stânişoara, Caban Cozia, pe bandă albastră. Din Păuşa l-am luat şi pe Bolşevicu`, făcându-ne astfel cinci.

În Poiana Stânişoarei am poposit să mâncăm ceva şi ne-am bucurat de priveliştea pe care ne-o oferea Cozia, de cerul albastru, de flori şi de faptul că a plecat de acasă. După popas, am plecat spre vârf, bucuroşi că vremea ţine cu noi. 

Traseul a fost excelent, am ajuns la cabană, unde ne aştepta Marian, cu ceai de lămâiţă şi bere rece, după vrerea fiecăruia. Ne-am întâlnit cu prieteni vechi, am povestit, am făcut planuri pentru dăţi viitoare, iar a doua zi am plecat spre Păuşa, dar trecând pe la Călimanu, unde nu mai fusesem din februarie.

Am stat şi la căbănuţă, cam două ore, după care am plecat spre Valea Mărului, unde ne-am întâlnit cu Matei şi Mircea Lera. 

Toată ieşirea a fost o reuşită, iar cel mai mult ne-a impresionat că am găsit, după cabluri, până aproape de vârf, irişi. Aşa sus nu văzusem şi nici aşa mulţi. Am văzut şi o năpârcă, dar a fugit înainte de a o fotografia, aşa că nu se vede decât un pic, in iarbă, după copac.